INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN
VASLUI
LICEUL TEHNOLOGIC
,,PETRU RAREŞ”, SAT VETRIȘOAIA
DEZBĂTUT ÎN ȘEDINȚA
C.P.
APROBAT ÎN ȘEDINȚA C.A.
DIN 23.10.2014. DIN 24.10.2014
PLANUL MANAGERIAL
pentru anul școlar 2014-2015
Adoptarea
Legii educației naționale nr. 1/2011, a OUG nr. 49/2014 privind modificarea Legii
educației naționale și a legislației secundare, aprobarea metodologiilor și a
procedurilor în baza cărora se va desfășura activitatea în educație vizează, în
primul rând, activități ale întregii echipe manageriale a LICEUL TEHNOLOGIC
,,PETRU RARES” Vetrișoaia, dar și a tuturor cadrelor didactice.
Planul de
îmbunătățire a calității educației propus de CEAC pentru anul școlar 2014-2015 și
concluziile care reies din Raportul de analiză a activității desfășurate în
anul școlar 2013-2014 conturează Planul Managerial al Liceului Tehnologic ,,Petru Rares” din
anul școlar 2014-2015 pentru susținerea tendințelor învățământului românesc și
a obiectivelor pe termen scurt ale ISJ Vaslui adaptate la specificul școlii
noastre. În acest sens echipa managerială a școlii propune pentru anul școlar 2014-2015
realizarea următoarelor obiective:
1. Respectarea legislației școlare și a măsurilor de reformă
elaborate de MEN. În acest sens Liceul
Tehnologic ,,Petru Rares” își propune să se bazeze pe:
-
principiul
autonomiei decizionale și al flexibilității comisiilor metodice și al
comisiilor/colectivelor de lucru în școală;
-
principiul
eficienței în gestionarea resurselor materiale și de timp;
-
principiul
sincronizării învățământului din școala noastră cu învățământul românesc atât
sub aspect organizatoric, cât și calitativ.
2. Studierea, însușirea și aplicarea noutăților legislative,
cu accent pe cunoașterea Legii educației naționale/OUG nr. 49 din 2014 și a
legislației secundare.
3. Asigurarea calității în procesul instructiv-educativ, constituirea
CEAC în școală.
4. Optimizarea relațiilor cu autoritățile, comunitatea și
alte organizații ale societății civile.
5. Cunoașterea și aprofundarea Curriculumului Național cu
modificările ce vor apărea, a CDL-urilor și a CDȘ-urilor, aplicarea unitară a
planurilor de învățământ și a programelor școlare în vigoare, folosirea
eficientă a manualelor alternative și a auxiliarelor didactice;
6. Optimizarea și dezvoltarea activității educative și de
consiliere ale elevilor şi părinţilorn prin programe de acţiuni desfăşurate la
nivelul școlii, comunității, județului.
7. Stimularea și dezvoltarea activității de performanță –
desfășurarea olimpiadelor școlare, a concursurilor din calendarul MEN și
organizarea unor concursuri locale cultural-artistice și sportive.
8. Sprijinirea unor proiecte şi programe alternative de
stimulare a elevilor cu CES, a elevilor aflați
în dificultate, în situație de risc de abandon (Campania de participare şcolară
,,Hai la şcoală!” – UNICEF, Proiectul ,,Școala de week-end!”).
9. Fundamentarea ofertei școlare pe nevoile de dezvoltare a
elevilor în scopul asigurării în perspectivă a unei integrări rapide pe piața
muncii:
-
sincronizarea
curriculumului la specificul contextului comunitar și armonizarea cu interesele
elevilor și ale părinților;
-
responsabilizarea
în continuare a autorităților locale și părinților față de procesul formativ-educativ.
10. Eficientizarea managementului
școlar ca urmare a participării unor cadre didactice din echipa managerială la
cursurile și activitățile de instruire managerială organizate de ISJ Vaslui, CCD
Vaslui sau alte institutii abilitate.
11. Dezvoltarea bazei materiale și achiziționarea de
echipamente și programe prin finanțare de la Consiliile locale și prin proiecte/parteneriate,
conservarea bazei didactico-materiale existentă a școlii și utilizarea ei
rațională.
12. Realizarea şi dezvoltarea unor parteneriate cu biserica,
poliția, asociații și fundații ale societății civile, a unor parteneriate
școală-familie-comunitate.
13. Derularea de proiecte europene (Leonardo da Vinci,
Comenius, Grundtving) și a altor proiecte cu finanţare sau educaţionale
14. Formarea și dezvoltarea profesională a resurselor umane
din școală prin participarea la cursuri şi perfecţionare.
15. Fundamentarea și proiectarea planului de școlarizare
pentru anul școlar 2015-2016 pe baza nevoilor de dezvoltare a elevilor, a
solicitărilor agenților economici și ofertei de pe piața muncii propus de
consiliile locale.
16. Întocmirea și înaintarea la ARACIP a documentației pentru
evaluarea externă în vederea acreditarii nivelului liceal.
17. Continuarea asigurării facilităților de ordin social
pentru elevii din școala noastră ( Ordonanța 96/2000, Ordonanța 68/2003
privind manualele și rechizitele
gratuite, burse, tabere sociale, foi de drum, Legea nr. 269/ 2004 referitoare
la facilitarea achiziționării de calculatoare de către elevii cu posibilități
materiale reduse, aplicarea Programului național de protecție socială ,, Bani
de liceu,, etc.)
Direcții de acțiune pentru
realizarea obiectivelor în anul școlar 2014-2015
Nr.
crt.
|
Obiective
|
Activități pentru realizarea obiectivelor
|
Responsabili/Parteneri
|
Resurse
|
Indicatori de evaluare
Periodici
|
|||
Materiale
|
Financiare
|
Umane
|
De timp
|
|||||
1
.
|
Managementul instituției. Dezvoltarea resursei umane
|
- Cunoașterea și aplicarea corectă a legislației
școlare, a modificărilor recente a legislației privind relațiile contractuale
și de muncă. Comunicarea și aplicarea imediată a noutăților legislative în
școală.
|
- director școala
- secretar
- contabil
|
Legea educatiei nationale nr.1/2011
OUG nr. 49/2014 privind modificarea Legii nr. 1/2011
|
|
Secretara
Contabila
Cadrele didactice
|
Lunar
Când este cazul
|
- Nr. contractelor de muncă incheiate corect şi la
termen
-Nr. contracte semnate de angajaţi şi director
- Nr. decizii de repartizare date
|
- Constituirea /actualizarea
componenței CA al școlii conform Legii educației naționale nr.1/2011, a OUG
49/2014 și al ROFUIP; actualizarea
componenței CEAC; actualizarea componenței comisiilor metodice şi a tuturor comisiilor de lucru; proiectarea
planurilor de muncă a CP, CA şi a comisiilor metodice.
|
- director Dobrea Firicel
- coord. CEAC Butuc Carmen
- resp. comisiilor metodice
|
ROUFUIP
Legea educatiei nationale nr.1/2011
OUG 49/2014
Regulamentul CEAC
Regulamentul Intern al şcolii
|
|
Cadre didactice
Părinţi
Autorităţi locale
|
15 oct. 2014
|
- decizia de
constituire a C.A.
- nr. comisii şi decizii privind componenţa acestora
- existenta planurilor manageriale/muncă
|
||
- Participarea la activități de perfecționare privind
pregătirea manageriala a directorului în funcție cât și a cadrelor didactice
care doresc să se perfecționeze în acest domeniu la cursurile organizate de
CCD Vaslui sau de alte instituții abilitate
|
- director
- resp. formare profesionala
|
Oferte cursuri de management
|
Finanțare buget școală
sau autofinanțare c.d.
Fonduri POS DRU
|
Director
Cadre didactice
|
Anul şcolar 2014
- 2015
|
Nr. c.d. participante la cursuri de management
Certificate/adeverinţe obținute
|
||
- Evaluarea activității cadrelor didactice/personalului
didactic-auxiliar în vederea acordării calificativului pentru anul şcolar
2014-2015 în conformitate cu metodologia elaborată de MEN.
|
- director
- resp. com. metodice
- membrii C.A.
|
Metodologia de evaluare anuală a activităţii personalului
didactic şi didactic auxiliar şi Anexa 1 la OMECTS 4613/2012
|
|
Cadre didactice Personal didactic auxiliar
Membri CA
|
01-15 septembrie 2015
|
Nr. cadre didactice evaluate
Nr. personal didactic auxiliar evaluat
Nr. fise de autoevaluare
Nr. calificative acordate de FB, B, S, NS
Procese-verbale sedinte com. metodice/C.A.
|
||
- Organizarea și desfășurarea concursurilor de
suplinire/testare pentru ocuparea posturilor/catedrelor care se vacantează pe
parcursul anului școlar 2014-2015, conform metodologiei în vigoare;
|
- director
- membrii CA
- membrii comisiilor de concurs
|
Metodologia de organizare şi desfăşurare a
concursurilor de ocupare a posturilor care se vacantează pe parcusul anului
şcolar 2014-2015, Anexa 1 la OMEN nr. 4959/02.09.2013
Procedura operationala ISJ Vaslui privind ocuparea
posturilor
|
|
Candidaţi
Membrii comisiilor de concurs
|
Conform calendarului de concurs stabilit de şcoală
|
Nr. posturi/catedre vacante
Nr. concursuri organizate
Nr. posturi ocupate prin concurs
Nr. cadre didactice repartizate
|
||
- Dezvoltarea profesională a personalului didactic și
didactic - auxiliar prin perfecționări realizate la nivelul școlii și la
nivel județean, național, prin înscrierea la cursuri organizate de CCD
Vaslui, susținerea gradelor didactice, parcurgerea unor cursuri
postuniversitare, de masterat, doctorat etc. Realizarea planului de formare
profesională.
|
- director
- responsabil pentru dezvoltarea profesională
|
Ofertă formare a CCD Vaslui
Broşura cu Activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice
în anul şcolar 2014-2015 organizate de CCD Vaslui
Planul de formare profesională al şcolii
Metodologia de înscriere la gradele didactice nr.
5561/2011
|
|
Cadrele didactice
Pesonal didactic auxiliar
|
- Conform programului fiecărei instituții abilitate
|
Plan de formare profesionala
Nr. cadre didactice şi personal didactic auxiliar care
au participat la cursuri
Nr. de cursuri/cadru didactic
Certificate/adeverinte obtinute
|
||
|
|
|
|
|
|
|
||
- Consilierea si asigurarea unor servicii de mentorat debutanților,
cadrelor didactice cu studii necorespunzătoare/nou venite în școală cu
privire la continutul si modalitatile de aplicare a planurilor
cadru/programelor scolare și monitorizarea activității didactice a acestora,
pe tot parcursul anului școlar.
|
- Director
- Responsabili com. metodice
|
Planurile operative ale directorului
Graficul asistenţelor la ore
Planurile manageriale ale resp. comisiilor metodice
|
|
Debutanți, cadre didactice cu studii necorespunzătoare,
cadre didactice nou venite in unit. scolara
|
oct. 2014-iun. 2015
|
Nr. cadre didactice debutante/nou venite în școală şi
cu studii necorespunzătoare îndrumate
Nr. asistenţe
efectuate de director şi resp. om. metodice
Nr. interasistenţe efectuate
|
||
- Motivarea/sustinerea personalului didactic spre
performanță privind acordarea de gradații de merit și de distincții/diplome în conformitate cu
Statutul Personalului Didactic, prin evidenţierea acestora cu ocazia Zilei
învăţătorului, Zilei mondiale a educației,
în CA, CP, cu ocazia Zilelor Şcolii etc.
|
- director
- consilier educativ
- resp. com. metodice
|
Metodologiile de acordare a gradaţiei de merit şi a
distincţiilor;
Statutul personalului didactic
|
|
Toate cadrele didactice
|
Conform calendarului de acordare a gradaţiei de
merit/distincţiilor
5 Iunie – Ziua învăţătorului
5 Octombrie – Ziua mondială a educației
Zilele Şcolii
|
Nr. cadre didactice cu gradaţii de merit/distincţii
aprobate
Nr. activităţi desfăşurate pentru omagierea
învăţătorilor/profesorilor de la catedră
|
||
- Realizarea
Raportului anual de evaluare internă (RAEI), validare în C.A. şi transmiterea lui la ARACIP
- Completarea bazei de date a școlii in aplicatia
ARACIP si BDNE
|
- director
- coordonator CEAC
- coordonator tehnic DCC
|
OUG nr. 75/2005
|
|
Membrii comisiei CEAC
Secretara
Contabil
Cadre didactice
|
15 oct. 2014
|
Rapoartele RAEI şi RAEI
Baza de date a
școlii completată la zi
|
||
- Declanşarea
procedurii, realizarea și depunerea cererii și documentației specifice la
ARACIP pentru efectuarea evaluării externe în vederea acreditarii.
|
- director
- coordonator CEAC
|
OUG nr. 75/2005
|
6000 lei
|
Director
Cadre didactice
|
Martie 2015
|
Cerearea de declanşare a procedurii de evaluare externă
Documentaţia în vederea evaluării externe pentru acreditare
OMEN privind acreditarea
|
||
- Întocmirea și reactualizarea fișei postului pentru
toate cadrele didactice, contabilul și secretarul școlii; -- Elaborarea,
aprobarea şi distribuirea fișelor de evaluare pentru anul şcolar 2014-2015;
|
- director
|
Metodologia de evaluare anuală a activităţii
personalului didactic şi didactic auxiliar şi Anexa 1 la OMECTS 4613/2012
|
|
Membrii CA
Secretara
|
15.oct.2014
|
Fisa postului reactualizată pentru toate categoriile de
personal
Fişa de autoevaluare/evaluare pentru toate categoriile
de personal did. și did. auxiliar
|
||
- Completarea și adaptarea organigramei, elaborarea
ofertei scolare, actualizarea, elaborarea și aplicarea corectă a
Regulamentului Intern al școlii, dezbaterea acestui document cu personalul angajat,
elevii școlii și părinții acestora
|
- director
- membrii CA
|
Legea educaţiei nationale nr.1/2011
ROUFOIP
|
|
Elevi
Cadre didactice
Părinţi
|
15.oct.2014
|
Organigrama şcolii
Oferta scolii
Regulamentul Intern al şcolii
Nr. şedinţe instruire privind dezbaterea RI
Prosele verbale de instruire cu semnăturile
elevilor/părinților/personalului angajat
|
||
- Optimizarea comunicării între școală și ISJ Vaslui,
CCD Vaslui, Primăria Vetrișoaia, alte instituții școlare prin folosirea
rețelei informatizate existente şi a faxului
|
- Director
- Secretar
- Contabil
|
Reţeaua informatizată existentă
Internetul, fax, scaner
|
|
Director
Secretar
Contabil
Cadre didactice
|
Anul şcolar 2014-2015
|
Nr. comunicări/adrese
Nr. situaţii/documente
Nr. faxuri
|
||
- Îmbunătăţirea dialogului şi colaborării cu
reprezentanţii părinţilor, autorităţilor locale şi întregii comunităţi
|
Directorul
Presedintele consiliului reprezentativ al părinţilor
|
Planul managerial
Planul de muncă al Consiliului reprezentativ al părinţilor
|
|
Cade didactice
Părinţi
|
Anul şcolar 2014 - 2015
|
Nr. de întâlniri
Nr. de cazuri/probleme rezolvate
Nr. activităţi comune
Nr. lectorate cu părinții
|
||
2
|
Managementul de curriculum și controlul asigurării
calității
|
- Aplicarea curriculumului specific domeniului mecanic de
pregătire profesională, specializarea Tehnician mecanic pentru întreținere și
reparații, dezvoltarea de parteneriate cu agenții locali în scopul
formării competențelor
profesionale elevilor de liceu, pentru
pregatirea tinerilor intrarii pe piata fortei de munca (Proiectul ,,Valente
culturale ale securitatii si sanatatii in munca” ITM-ISJ Vaslui).
|
- director
- c.d. care predau disciplinele de specialiatate
|
Programele în vigoare
Planuri de învăţământ
CD-uri cu modulele cu diferite teme referitoare la SSM
si la Relatiile de munca
Regulamentul concursului ,,Stiu sa aplic”
|
|
Cadrele didactice de specialitate
Agenţi economici
|
sep. 2014-iun.2015
Conform calendarului proiectului
|
Existenţa programelor şi a planurilor de învăţământ disciplinelor
de specialitate la portofoliile inginerilor şi maiştrilor instructori
Nr. de parteneriate încheiate cu agenţii economici pentru
desfășurarea instruirii practice
Nr. elevi participanti la cursurile din proiect
Nr. cadre didactice implicate in proiect
Nr. participanti la Concursul ,,Stiu sa aplic” si nr.
premii obtinute
Nr. chestionare de opinie pentr elevi
|
- Studierea cu atenţie şi aplicarea programelor şcolare
la toate clasele şi în mod special la clasa pregătitoare; realizarea
planificărilor la timp.
Conceperea, realizarea şi aprobarea suporturilor de
curs și a programelor de optional în CA şi vizarea lor la ISJ Vaslui
|
- director
- toate c.d. care predau discipline opţionale
|
Programele şcolare în vigoare/discipline/clase
Programele de opţional
|
|
Cadrele didactice
|
1 oct. 2014
|
- Existenţa unei baze electronice cu toate programele
de la toate clasele şi disciplinele;
- Existenţa programelor şi a planificărilor la
portofoliile cadrelor didactice;
- Nr. suporturi de curs realizate și aprobate
- Nr. fişe avizare şi nr. programe opţionale aprobate
şi vizate
|
||
- Asigurarea calităţii serviciilor educaţionale,
asigurarea egalităţii de şanse tuturor elevilor şi creşterea participării la
educaţie
|
- Director
- Coord. CEAC
|
Programe şi proiecte derulate de şcoală
Programul de activităţi extraşcolare
|
|
Cadrele didactice
Elevii
|
Sept. 2014 – iun. 2015
|
- Nr. elevi participanti la educatie
- Nr. şi calitatea serviciilor educaţionale
Nr. activităţi desfăşurate
Nr. elevi promovati la examenele de bacalaureat şi
evaluare natională
|
||
- Asigurarea serviciilor medicale pentru elevi
|
- Director
- Consilier educativ
|
Campanii de prevenire a consumului de droguri, tutun,
alcool
Materiale educationale
|
|
Elevi
Medic CMI din comunitate
|
Anul școlar 2014-2015
|
-Acordul de colaborare cu CMI din comunitate;
Nr. campanii de prevenire a consumului de droguri,
tutun, alcool desfașurate
|
||
Organizarea și desfășurarea evaluărilor inițiale și
finale pentru elevi și valorificarea rezultatelor acestor testări în vederea
realizarii măsurilor ameliorative, în special la disciplinele de examen
(Bacalaureat şi Evaluare naţională)
|
- director
- toate c.d.
|
Teste iniţiale şi finale/discipline/clase
|
|
Elevi
Cadre didactice
|
Datele fixate pentru desfășurarea acestor testări
|
Nr. evaluări iniţiale şi finale/discipline/clase
Statistici cu rezultatele elevilor
Interpretări rezultate/măsuri de îmbunătățire
|
||
- Pregătirea elevilor din clasa a VIII-a privind
participarea la examenul de Evaluare Naţională 2015 și la Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în
licee; Pregătirea elevilor din clasa a XII-a privind participarea la examenul
de bacalaureat şi la examenul de certificare a calificarilor profesionale
nivel 4
|
- director
- comisiile de orgz. și des. a Bacalaureatului,
Evaluării Naționale și a Admiterii în
licee
- Diriginții claselor a VIII-a și a XII-a
|
Metodologiile Evaluării Nationale şi a examenului de bacalaureat
şi
Metodologia admiterii în licee
Calendarele acestor exmene
Decizii comisii
Planurile de măsuri
|
|
Elevi
Cadre didactice
|
Datele fixate pentru desfășurarea acestor examene
Metodologiile Evaluării nationale şi a examenului de
bacalaureat, a admiterii în licee
|
Nr. de decizii
Nr. de elevi participanţi la evaluarea naţională
Rezultatele obţinute
Nr. elevilor admişi la licee
Nr. de elevi participanţi la bacalaureat bacalaureat şi
rezultatele obţinute
Nr. elevi participanţi la examenul de certificare a
competenţelor profesionale
|
||
- Îmbunătățirea rezultatelor elevilor la examenului de
evaluare naţională/bacalaureat și examenului de certificarea a calificarilor
profesionale nivel 4
|
- Director
- Prof. discipline de examen de la bacalaureat şi de la evaluarea
natională
|
Adresele şi precizărilor ISJ Vaslui
OMEN nr. 3973/28.07.2014 privind echivalarea
nivelurilor de calificare și Cadrul național al calificarilor aprobat prin HG
nr. 918/2013
|
|
Elevi
Cadrele didactice de specialitate discipline de examen
Diriginţii claselor a VIII-a şi a XII-a
|
15.10.2014
Conform datelelor din planurile de măsuri
|
Planurile de măsuri
Nr. sedințelor de pregătire suplimentară
Nr. de elevi participanți la orele de pregătire
suplimentară
Nr. de simulări organizate
Rezultatele de la simulări
Nr. de elevi promovati la Evaluarea Naţională Examenul
de Bacalaureat și Examenul de certificare a calificarilor profesionale
|
||
- Organizarea și desfășurarea concursurilor și
olimpiadelor școlare pe discipline și a concursurilor sportive din calendarul
competițional național, iniţierea, organizarea şi desfăşurarea unor
concursuri la nivelul şcolii
|
- director Dobrea Firicel
- consilier educativ Butuc Carmen
|
Calendarele activităţilor educative la nivel naţional pentru
anii 2013 şi 2014, cu secţiunile concursurilor regionale şi interjudeţene
|
|
Elevi
Cadre didactice
|
Conform calendarelor
|
Nr. elevi participanţi la olimpiade şi concursurile din
calendare
Nr. premii obţinute
Nr. concursuri iniţiate şi organizate la nivelul scolii
Nr. c.d. implicate
|
||
- Asigurarea dezvoltării locale de curriculum, care să
țină seama de interesele elevilor, dezvoltarea locală și posibilitatea de
inserție a absolvenților de liceu pe piața muncii, de resursele materiale și
umane.
|
- Director
- Resp. prof. discipline tehnice
|
Fişe de avizare CDL
|
|
Cadre didactice de specialitate
|
sep. 2014- iun.2015
|
Nr.programe CDL
Nr. suporturi de curs realizate și aprobate
Nr. de CDL aprobate
Fise de avizare
|
||
- Promovarea în sistemul de predare-învățare a unor
strategii și tehnici de lucru centrate pe elev, interactive. Utilizarea TIC în lecție la toate disciplinele
|
- director
- resp. comisii metodice
|
Platforma AeL
Tabla interactiva
Mijloace TIC
Laboratorul de informatica
Softuri educationale
|
|
Elevi
Cadrele didactice formate
|
sep. 2014- iun.2015
|
Nr. cadrelor didactice care utilizează tehnica/platforma
AeL
Nr. lectii
desfășurate în laboratorul AeL și laboratorul de informatică
Nr. cadre didactice care utilizează mijloacele TIC
Nr. cadre didactice care utilizează metode interactive
|
||
- Optimizarea şi diversificarea activității
extracurriculare în concordanță cu interesele elevilor și aptitudinilor lor,
cu baza didactico-materială, specificul local. Dezvoltarea unor parteneriate
educaționale cu toți factorii care pot influența în mod pozitiv educația.
|
- director
- consilier educativ
|
Planul activităţilor extraşcolare
|
|
Elevi
Cadre didactice
|
sep. 2014- iun.2015
|
Nr. de activitaţi desfăşurate
Nr. elevi implicaţi in activităţi extraşcolare
Varietatea activităţilor
Nr. parteneriatelor încheiate
|
||
- Elaborarea /întocmirea unor instrumente de
monitorizare și evaluare a rezultatelor activităților extrașcolare și extracurriculare
(clasă/școală)
|
Directorul
Consilierul educativ
Resp. comisii metodice
|
|
|
Cadre didactice
|
01.10.2014
|
Condica de înregistrare și monitorizare a activităților
extracurriculare
Condica de înregistrare a activităților de pregătire
suplimentară
|
||
- Elaborarea unei proceduri de optimizare a evaluării
învățării și aplicarea acesteia
|
Director
Responsabil CEAC
Resp. comisii metodice
|
Strategia de evaluare a performanțelor școlare
|
|
Cadre didactice
|
01.11.2014
|
Procedura de optimizare a evaluării învățării
|
||
- Cuprinderea întregii populației de vârstă școlară
într-o formă de învățământ în condițiile asigurării frecventării cursurilor
prin respectarea legislației în vigoare,
în vederea diminuării abandonului școlar și a școlarizării copiilor.
|
- director
- resp. com. metodice
|
Metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare
Reţeaua şcolară
|
|
Elevi
Cadre didactice
Părinţi
|
sep. 2014- iun. 2015
|
Nr. de elevi cuprinşi în clasa pregătitoare
Nr. elevi care au abandonat şcoala
Nr. elevi nescolarizati
|
||
- Îmbunătățirea accesului elevilor la servicii de
consiliere și orientare școlară; realizarea unui plan de măsuri cu activităţi
de consiliere privind orientarea şcolară şi profesională
|
- director
- consilier educativ
- diriginţii claselor a VIII-a şi a XII-a
|
Broşura cu reţeaua liceelor din jud. Vaslui
Oferta şcolară al liceului nostru şi a altor licee
Pliante
Afişe
|
|
Elevi
Cadre didactice
Psihologul scolar
Agenţi economici Autorităţi locale
|
sep. 2014- iun.2015
|
Nr. actiuni desfăşurate
Planul de măsuri privind orientarea şcolară
Contractul cu un psiholog școlar
Cadru didactic format pentru consiliere educationala
Pliantul/afisul şcolii cu oferta
Nr. elevi, părinţi, agenţi economici, membri ai
comunităţii implicaţi in actiuni de consiliere
|
||
- Monitorizarea asigurării calității în educația
elevilor din învățământul tehnic,
reactualizarea PAS-ului și monitorizarea realizării acestuia
|
- comisie elaborare PAS
|
PAS – ul din anul şcolar 2013-2014
PLAI, PRAI
|
|
Membrii CEAC
Toate cadrele didactice
|
15.11.2014
lunar
|
PAS – ul şcolii reactualizat pentru anul şcolar
2014-2015
|
||
- Susținerea programului de remediere/recuperare la una
sau mai multe discipline de către învățătorii claselor până la atingerea
standardelor minimale corespunzătoare clasei I şi clasei pregătitoare pe
durata întregului an școlar și a vacanțelor școlare, în funcție de
dificultățile de învățare identificate de-a lungul anului școlar.
|
- director
- înv. claselor I şi claselor pregătitoare
|
|
|
Elevii şi
învăţătorii claselor pregătitoare şi I
|
sep. 2014- iun. 2015
|
Programe de remediere/clasa
|
||
- Sprijinirea şi derularea unor proiecte/programe
alternative de stimulare a elevilor, aflaţi în risc de abandon (continuarea
Campaniei de participare şcolară ,,Hai la şcoală!”derulată de UNICEF-ISE), a
elevilor cu CES sau elevilor din alte grupuri vulnerabile;
|
- Director
- Echipa de proiect
|
Proiectul campaniei de participare școlară ,,Hai la şcoală!”
Proiectul ,,Școala de week-end!”
|
|
Elevii identificaţi pentru participare la aceste
programe
Cadre didactice
|
sep. 2014- iun. 2015
|
Produsele acestor proiecte/programe
Grantul proiectului
Nr. activităţi/acţiuni desfăşurate în cadrul
proiectelor/programelor
Achizitiile prin proiectul de grant
Nr. elevi implicati in activități/acțiuni
Nr. de PIP-uri și de programe adaptate pentru elevii cu
CES
|
||
3.
4.
|
Inspecția școlară
Dezvoltarea bazei materiale și achiziționarea de echipamente
|
- Stabilirea clară a unor obiective de control în
planurile operative ale directorului, realizarea graficului de asistențe la
ore pentru cadrele didactice propuse a fi inspectate prin activități de
îndrumare și consiliere, planurile manageriale ale resp. com. metodice.
|
- director
- responsabilii com. metodice
- coordonator CEAC
|
Planuri manageriale
Plan de îmbunătățire CEAC
|
|
Cadrele didactice propuse în graficul de asistenţe
|
oct. 2014
feb. 2015
|
Nr. planuri operative
Graficul de asistenţe
Caietul de asistenţe
Nr. asistențe director, resp. comisii metodice, coordonator
CEAC
Nr. cadre didcatice asistate
|
- Monitorizarea nivelului de atingere a standardelor
educaționale de către elevi la fiecare disciplină de învățământ și a formelor
de evaluare utilizate.
|
- director
- responsabilii com. metodice
|
Standardele educaţionale din programe/disciplină/clasă
|
|
Elevi
Toate cadrele didactice
|
oct.2014- iun. 2015
|
Rezultatele elevilor
|
||
- Aplicarea unor chestionare de evaluare a satisfacției
beneficiarilor privind serviciile ducationale
|
- director
- coordonator CEAC
|
Chestionare de evaluare a satisfacției beneficiarilor
|
|
Elevi
Părintii elevilor
CEAC
|
oct.2014- iun. 2015
|
Nr. beneficiari evaluați
Nr. chestionare aplicate
Satistici
|
||
- Verificarea managementului în domeniul informării,
planificării și proiectării activității: la nivelul consilierului educativ,
responsabililor comisiilor metodice și pe fiecare cadru didactic.
|
- director
|
Planuri manageriale
Planificări calendaristice şi pe unităţi de învăţare
Planul activităţilor extraşcolare
|
|
Responsabilii comisiilor metodice
Consilierul educativ
Cadrele didactice
|
oct. 2013-iun. 2014
|
Planuri manageriale com. metodice, CEAC
Planificarea activităţilor la comisii
Planificări calendaristice şi pe unităţi de învăţare/discipline
|
||
- Îmbunătățirea activității consilierului educativ și
implicarea elevilor prin Consiliul elevilor în activitatea educativă,
formarea, informarea, monitorizarea și evaluarea periodică
|
- director Dobrea Firicel
- Butuc Carmen
|
Propuneri ale elevilor
Propuneri ale cadrelor didactice
|
|
Elevi
Cadre didactice
Alți factori educaționali
|
sep.2013-iun. 2014
|
Planul managerial
Programul de activităţi pe scoală
Nr. activităţi organizate
Nr. elevi implicati
Nr. c.d. implicate
Nr. factorilor educaționali implicați
|
||
- Monitorizarea stării disciplinare a elevilor în
vederea combaterii violenței în școală și a prevenirii compotamentelor
deviante, a absenteismului școlar, respectarea prevederilor Regulamentului
Intern.
|
- director
- Butuc Carmen
- toți diriginții
|
Regulamentul Intern al şcolii
și anexele la RI
|
|
Elevii
Diriginţii
|
sep. 2014-iun. 2015
|
Nr. absente/elev
Nr. total absențe/clasă/școală
Nr. note scăzute la purtare din cauza absenţelor
Nr. elevi cu comportament violent/deviant
Planul operaţional de reducerea fenomenului violenţei
în şcoala
|
||
- Realizarea unui plan de siguranţă al şcolii în urma
inventarierii şi verificării bazei materiale, a identificării potenţialelor
pericole pentru elevi
|
Directorul
|
|
|
01.10.2014
|
Directorul
Roman Vergil
Bordeianu Neculai
Cotea Daniela
Purice Dumitru
|
Planul de siguranţă
Nr. elevi implicaţi în accidente
|
||
- Eficientizarea activității diriginților în
desfășurarea unor ore de interes general privind educația, în conformitate cu
programa școlară ,,Consiliere și orientare,, adaptate nivelului de vârstă și
interesele elevilor.
|
- director
- resp. com. diriginti
|
Programa școlară ,,Consiliere și orientare”
|
|
Diriginţii
|
sep. 2014-iun. 2015
|
Nr. planificări la dirigenţie
Tematica propusă pentru orele de dirigenţie
|
||
- Realizarea strategiei naționale de dezvoltare a
educației fizice și sportului precum și participarea la programul național ,,
Mișcare pentru sănătate”,
eficientizarea activității sportive din școală care va coordona toate
activitățile sportive proprii și în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului
Școlar.
|
- director
- consilier educativ
- prof. de ed. fizică
|
Programul naţional ,, Mișcare pentru sănătate”
Calendarul
Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
|
|
Elevi
Profesor de ed. fizică
|
sep. 2014-iun. 2015
|
Nr. de participări la concursuri şi competiţii sportive
Nr. elevi implicati
Nr. premii, medalii, cupe obţinute
|
||
- Stimularea participării elevilor la activitățile
culturale, științifice, sportive, educative, școlare și extrașcolare în școală,
participarea la tabere complementare procesului instructiv - educativ pentru creşterea performanţei
şcolare
|
- director
- consilier educativ
|
Proiectul campaniei de participare şcolară ,,Hai la
şcoală!”, alte proiecte derulate în școală
Programul activităților extrașcolare și
extracurriculare
|
|
Elevi
Cadre didactice
|
sep. 2014-iun. 2015
|
Nr. elevi beneficiari ai acestor programe
Beneficiile acestor programe
Nr. elevi participanţi în tabere şi excursii
Nr. activităţi organizate şi desfăşurate
Nr. cadre didactice implicate în aceste proiecte
|
||
- Îmbogățirea fondului de carte din biblioteca școlii/CDI
|
- director
- resp. CDI
|
Planul managerial/activități CDI
|
|
Resp. CDI
Elevi
Cadre didactice
|
|
Nr. volume achiziționate/donate
Nr. softuri educaționale
Nr. reviste/ziare
|
||
- Aplicarea și derularea a cel puțin un proiect educațional/ european (Comenius, Leonardo da Vinci, Grundtvig
etc.)
|
- director
- conilier educativ
- resp. proiecte europene
|
Programele Comenius/Leonardo da Vinci şi Grundtvig
|
|
Cadrele didactice
|
Conform termenelor din proiect
|
Nr. proeicte educationale
Nr. proiecte europene aplicate şi implementate
Nr. cadre didactice implicate în derularea proiectelor
Produsele proeictelor
|
||
Amenajarea peisagistică a parcului școlii.
|
- director
- contabil
|
Bugetul şcolii
Bugetul local
|
|
Directorul
Primarul
Contabilul
Firmele angajate pentru realizarea obiectivelor
|
Aprilie – mai 2015
|
Parcul amenajat
|
||
- Păstrarea şi
întreţinerea bazei materiale existente
|
- Toate cadrele didactice
|
Listele de inventar cu bunurile din fiecare spaţiu
|
|
Elevii
Cadrele didactice
Îngrijitorii şcolii
|
Anul şcolar 2014-2015
|
Nr. de bunuri distruse
Nr. de bunuri reparate
|
||
- Atragerea de donații/sponsorizări pentru dotarea
școlii, susținerea financiară privind desfășurarea unor activități/concursuri
în cadrul școlii
|
- Toate cadrele didactice
|
|
|
Cadrele didactice
|
Anul școlar 2014-2015
|
Nr. acte donații/sponsorizări
Bunuri donate
|
||
- Dotarea şcolii cu
cel puțin o retea de 10 calculatoare
|
- Director
- Contabil
|
Bugetul şcolii
|
30.000 lei
|
Elevi
Cadre didactice
|
Anul școlar 2014-2015
|
Rețea de calculatoare
|
||
- Continuarea amenajarii unui colţ muzeistic/spiritual
în cinstea domnitorului Petru Rareş, patronul spiritual al unității școlare
|
- Directorul
- Contabilul
- Prof. de istorie
|
Bugetul
şcolii
|
|
Elevi
Cadre
didactice
|
Noiembrie
2014
|
Colţul muzeistic amenajat
Materiale achiziționate
|
||
- Dotarea cu materiale didactice la toate discipline
- Continuarea dotării atelierului
|
- Directorul
|
Bugetul
şcolii
Referate
de necessitate
|
|
Cadrele
didactice de specialitate
|
Anul
școlar 2014-2015
|
Nr. de materiale didactice achiziționate
Nr. de mijloace de învățământ achiziționate
|
||
- Dotarea școlii cu un microbuz nou
|
- Directorul
- Primarul
|
-
Bugetul de stat
-
Adrese ISJ Vaslui privind necesarul de microbuze
|
|
|
Nov.
2014
|
1 microbuz școlar
|
||
|
|
|
|
|
|
|
||
- Amenajarea unei baze sportive
|
- Director
- Primarul
- Contabilul şcolii
|
Bugetul
şcolii
Bugetul
local
Proiect
Campus școlar
|
|
Prof.
de educație fizică și sport
|
Anul
școlar 2014-2015
|
Teren de sport amenajat
Sală de sport
|
||
- Construirea Campusului
școlar
|
- Directorul
- Primarul
|
Planul de școlarizare
Documentația privind construirea campusului școlar
|
|
Reprezentanti primarie
Firma de constructie
|
Noiembrie 2015
|
Proiect Campus școlar aprobat
Campus școlar construit
|
||
- Schimbarea autorizațiilor de funcționare cu noua
denumire a unității școlare
|
- Directorul
|
Autorizațiile existente
Legislația în vigoare
Memoriile tehnice
|
|
Directorul
|
01.11.2014
|
Nr. autorizații schimbate
|
DIRECTOR,
PROF. DOBREA FIRICEL
Comentarii
Trimiteți un comentariu